Este un loc de un farmec sălbatic, unde cresc specii de plante unice în lume. Pentru a ajunge la aceste obiective turistice se merge din Turda, pe Valea Arieşului, cam 40 km, iar apoi se face dreapta pe sub podul pe care, cândva, trecea Mocăniţa. Se urmează firul apei Râului Poşaga, se trece prin satul Poşaga de Jos, un sat cu un drum foarte îngust, având o singură bandă de mers, dar asfaltat. La ieşirea din acest sat, înainte de a intra în Cheile Poşegii, pe stânga e Schitul Izvorul Poşaga. Exact de la acest Schit încep Cheile Poşegii, chei nu foarte spectaculoase, dar frumoase, printre Masivele Feredeu şi Vulturese.

Prima parte a cheilor este destul de îngustă, cu pereţi înalţi, aproape verticali, iar după câteva sute de metri peisajul se schimbă, valea devine mai largă. Aici se găsesc locuri de popas pe malul Râului Poşaga, care străbate cheile. Stâncile impunătoare oferă o imagine spectaculoasă, iar mai sus, se vede o parte din Rezervaţia Scăriţa-Belioara, stânci calcaroase, înalte şi golaşe şi copaci crescuţi în stâncă ce dau impresia că sunt gata să cadă.

Căi de acces: pe DN 75 Turda-Câmpeni până la confluenţa Pârâului Ocolişului cu Arieşul, apoi pe drumul comunal spre nord, pe Valea Ocolişului, aproximativ 4 km până în satul Runc, până la confluenţa Pârâului Ocolişului cu Pociovaliştea. De aici, spre vest, în lungul Văii Pociovaliştei 1,5 km